pietricica mare

a trecut atata timp de cand am avut o viziune si chiar m'am hotarat sa o astern pe o pagina virtuala de genul asta. chiar imi pierdusem tot cheful sau doar ma parasise pe mine energia necesara scrisului. aici incep sa fiu inventiva!dar nu trebuie sa inventez prea mult acum, pentru ca subconstientul meu a lucrat inca de aseara. am avut in creier cea mai misto demonstratie de incatusare vazuta vreodata! aseara am fost cea mai mare statuie din lume si cea mai usoara. Nu stiu ce ma framanta...dar vorbeam cu el, cu el pe care il iubesc, m'a luat in brate si atunci au venit multi barbati la mine si m'au aruncat pe geam intr'o curte imensa..curtea unei scoli...si au inceput sa creasca din ce in ce mai mult si sa devina statui...niste statui care se pregateau sa ramana pe vecie in atac..indreptati spre mine, oprindu'ma din fuga. am inceput sa cresc si eu si sa devin statuie dar nu am vrut!in timp ce vedeam ca ma transform in statuie el a tipat la mine si a spus sa imi iubeste rujul rosu..atunci am inceput sa fug, sa cresc si sa fug in acelasi timp, si am inceput sa sar garduri, multe garduri, garduri inalte...si au inceput sa apara statui langa mine sa ma opreasca dar saream peste ele...si am inceput sa ma fac mica...am reusit sa ma fac atat de mica incat m'am ascuns dupa un leagan. l'am sunat si a zis ca a uitat de mine. ca nu mai exist...m'am trezit si am ramas cu un gust amar. nu stiu cine a inteles ceva...dar visele sunt cele mai neintelese...