P.A

durerea ne face sa ne simtim vii..nu imi place sa simt durerea dar de cele mai multe ori o accept in ideea ca mi'am provocat'o singura si ce'ti faci tu cu mana ta suporti mai usor nu? iata ca dupa o gramada de timp incerc sa scriu ceva aici, oricum beata fiind, inainte sa ma culc. prietenul meu tocmai s'a despartit pe mine acum 5 secunde pe ideea ca eu nu am voie sa am alta forma de "prieten" in viata decat o femeie! ACEST POST DEVINE INUTIL. vad cum imi trimite mesaje pline de ura si tot ce poate fi mai rau..si eu nu pot reactiona nicicum. mereu m'a distrus prin mesaje...urasc telefoanele. scrie'mi o scrisoare...sau cel mai frumos..spune'mi in fata...adio

ParasutaLuiMuscalu

bunaseara. am auzit ca sunt greu de inteles si imi cer scuze pentru aceasta gaura in comportamentul meu dar vedeti voi..am avut si, normal, am...zile proaste. Sunt racita...cobza, probabil eu si restul populatiei care nu isi mai da seama cu ce dracului sa se imbrace avand in vedere ca vremea se schimba ca o femeie cu sindrom premenstrual. sunt intr'o stare de nepasare chiar deranjanta, probabil se trage de la raceala. Imi doresc multe lucruri..de paste, imi doresc sa se intample o minune...vreau ca cei de la e.m.i.l sa isi schimbe data concertului. asta imi doresc eu din tot sufletul de paste. daca as putea fi o materialista nenorocita si sa ma gandesc si la altceva in afara de sanatate si toate astea, vreau sa se schimbe data concertului! mai mult ca sigur nu ati inteles'o nici pe asta dar va fi inteleasa la momentul potrivit. am realizat ca in ultimul timp ma situez intr'un impas inspirational si ca nu mai pot concepe mici lecturi despre viata de zi cu zi sau altele...ma cenzurez in majoritatea lucrurilor facute si gandite asa ca mintea s'a blocat. trebuie sa imi castrez catelul (realizez ca asta este defapt un dicteum) si toata familia este distrusa din cauza faptului ca nu va mai fi "manly" enough...pentru cei ce nu stiu, catelul meu este un pufulet de 80 de kile pe nume Kraft, care este cat mine de mare si e un mic ciobanesc carpatin de 9 luni. Ei da...trebuie sa snipsnip coitele. Nu i'au coborat, nu sunt functionale si nah ca trebuie sa il privez de mostenitori. Toti din familie acum sunt ingrijorati ca el o sa fie fetita...gay...nicidecum puternic precum numele. realizez ca exista preconceptii triste pana si in materie de animale. eu imi voi iubi catelul cu sau fara coaie, cu sau fara mostenitori si sincer?...nu stiu cine ar fi dus muntele ala la imperecheat. anyway...un post simplu si despre nimic defapt. in incheiere...un simplu...pula mea.

nu sunt rea. sunt realista

eu am depasit de mult conditia umana. eu nu mai sunt om. sunt o masinarie. tai in carne vie si putin imi pasa. nu ma mai atinge nimic si lacrimile tale nu ma impresioneaza. intelege ca vad probleme in fiecare zi..ce te face sa crezi ca tu chiar ai probleme? normal..la psihologie m'au invatat sa fiecare are scara lui de valori si daca pentru mine nota 5 e o nota de cacat..pentru altul e o nota de trecere. si totusi.. de ce va complicati toti viata cu povesti aberante, cu minciuni idioate? sunt asa de scarbita si evident REA incat mi se pare ca iubirea e cel mai mare cacat din lume. iubirea este frica de ura. eu vreau sa urasc! te urasc. poftim. vreau sa dispar si sa ma duc dracu'. numai prostime peste tot si accept sa stau pe un scaun sa vad cum prostimea este prostita din ce in ce mai tare. nu mai vreau! o sa innebunesc sau o sa devin din ce in ce mai rece...nu sunt rea...doamne..daca eu sunt rea inseamna ca te asteapta un iad. dar sa spunem ca sunt rea...sunt fiica diavolului..sunt negrul din alb, sunt asa cum sunt si uneori nu mai pot nici eu. asta e. nu o sa ma mai bag in viata nimanui si nu ma mai intereseaza chiar nimic. nici macar de mine. nu am ramsa cu nimic...nici cu amintiri, nici cu suveniruri..nici cu gusturi, decat cu o grimasa dezamagita si scarbita de sine.

F.O.F.A

vin si vremuri grele, vremuri de rascruce in care te intrebi daca mai are sens sau nu...vin momente in care zici "cum dracului?eu?!? niciodata!" si dupa aceea realizezi ca vrei bomboana! dar deja o suge altcineva. eu sunt mult prea tare pentru viata asta. atat de tare incat mi se pare genial sa o stric. ei da...ficatul ma doare, gatul imi plange, stomacul imi cere si capul ma...fute. pe mine ma fut multe in ultimul timp...si m'am saturat sa fiu roata de rezerva, m'am saturat sa fiu aia care nu poate sau nu vrea sau CICA nu munceste. cine sunteti voi sa imi judecati viata asta mediocra pe care o duc? pff...fuck off fuck all

gata

cineva a spus ca e nobil sa mergi mai departe si sa lupti chiar daca nu mai poti. actul meu de lasitate aparenta se naste aici si spune stop. renunt si aleg o stiinta exacta care sa imi demonstreze ca talentul nu se cumpara de la coltul strazii. sa te simti cel mai mic om de pe pamant e nimic pe langa imposibilitatea mea de a'mi asuma. nu am prieteni, nu am sanse, nu am ocazii, nu am curaj, nu am talent, nu am de ce sa mai pierd timp, nu voi avea niciodata cum, nu mai vreau si ma retrag. plang si o fac degeaba. e cel mai bine sa recunosti ca ai facut un lucru stupid, ca ai ales prost. pot sa uit de toti oamenii pe care i'am cunoscut, pot sa inchid intr'un dulap tot ce mi s'a dat pana acum si vreau sa o iau de la capat. am incercat de prea multe ori sa am incredere in mine si mi'am demonstrat singura ca a fost ceva superficial. paharul meu nu e plin si nici pe jumatate plin. e gol si nu mai incape nimic in el. nu imi gasesc cuvintele pentru a exprima dezamagirea pe care o simt acum. mai bine nu imi mai bat joc...munca de birou sa fie.

e doar inceputul

am ajuns intr'un stadiu de tot rahatul. Mi'e frica sa apas pe butonul "postare noua" desi degetele imi ard si imi doresc enorm sa scriu ceva..orice. Dar nu stiu ce. Acum cateva zile am recunoscut ca nu mai stiu cum e sa simti iubirea de inceput si pana sa imi dau seama mi'am adus aminte de ea. Probabil doar fugeam de ea si mi'a fost teama sa recunosc ca inca mai este acolo. Oamenii se joaca? CUM ne jucam noi cu noi si cu trupurile noastre? da..m'am tatuat si? o sa ma mai tatuez de acum incolo. nu va fi nici primul nici ultimul tatuaj. Tot ce mi se va intampla se va regasi pe corpul meu, cicatrizat intr'un fel sau altul. vai alina...ai crezut ca totul va disparea daca iti faci rana care se vindeca si ramane? am crezut in inchei capitolul si asa a fost pana cand a trebuit sa scormonesc sa imi aduc aminte. Si chiar faptul implinit nu a mai insemnat atat de mult pentru mine dar iata..am cautat in mine si te'am gasit pe tine. tu mica bestie numita sentiment..tu ce urci pe mine si ma zgarii mereu si imi futi zilele sau mi le faci mai frumoase. povestesc si mi se incordeaza muschii de la picioare, strang scaunul si inghit in sec...povestesc mai departe. am crezut ca am pierdut sirul gandurilor...dar eu acum nu am un sir..am parte de o refulare nebuneasca. da..sunt ca intr'o piesa de teatru cehoviana si ma simt un treplev mai idiot decat a fost el scris vreodata. nu sunt virgina care isi fute viata..sunt aberantul care si'o termina stupid

Vorbeste'mi ca ploaia si lasa'ma sa te ascult

As putea vorbi ore in sir despre acest presupus "tu" care imi vorbeste ca ploaia. Pe langa toate subiectele care se duc in directii total diferite si care in final se dovedesc a fi total paralele de subiectul principal, "vorbeste'mi ca plaia si lasa'ma sa te ascult" ma duce intr'un fel cu gandul la replica "inchide ca te sun eu" ceea ce e un mod de a spune "taci! nu am chef sa te ascult". Titlul nostru pe de alta parte, include "obligoul" ca eu sa ascult ceea ce mi se spune. Ploaia. Mai mult ca sigur putem auzi cu totii ploaia, dar nu suna la fel de fiecare data. Hai sa personificam ploaia. Uneori, ea e calma, pur si simplu cade pe pamant, loveste solul, face sunetele alea mici care iti rasuna in urechi. Ei bine, cred ca asa ar vrea oricine sa i se vorbeasca. Chiar e ca si cum ai purta in converstatie in care tu nu ai vrea sa faci nimic altceva decat sa asculti. Tu si aceasta persoana care precipita mici picaturi de vorbe. Dar! Orice lucru bun are si partile lui rele, deci, ploaia poate fi chiar enervanta uneori. Gandeste'te doar la noptile alea reci cand ploua cu galeata, tunete si fulgere si alte lucruri te tin treaz. E ca si cum mama ta nu s'ar mai opri din racnit despre toate "boacanele" pe care le'ai facut tu. Ce se intampla atunci? Nu avem de ales decat sa ascultam:))

Totusi..daca ne uitam la ploaia din alta perspectiva? Cateva evenimente recente m;au pus pe ganduri cum ca Dumnezeu ar fi in tot ce ne inconjoara. Deci se spune ca Dumnezeu a creat lumea, asadar si ploaia. Atunci de ce exista secete? Sau inundatii? Ce ar fi daca am privi toate aceastea ca pe un mod al lui Dumnezeu de a vorbi cu noi prin intermediul naturii? Eu chiar cred ca singurul mod in care poti dovedi existanta divinitatii este demonstrant cantitatile industriale de rau care exista pe pamant. Nu vi se pare asta pur si simplu stupid? Noi credem in Dumnezeu doar atunci cand avem nevoie de asa ceva. Ce ar fi ca Dumnezeu sa fie ploaia? Chiar trebuie sa apara mereu in conditii grele si pline de nenorociri ca sa o ascultam?

Trecand peste varianta emotionanta si " visatoare" a acestui subiect, eu obisnuiam sa cred ca pot controla ploaia. Sau invers. Ideea e ca de fiecare data cand eram trista, ploua, si cand imi reveneam, in secunda doi...nu mai ploua. Chiar credeam ca sunt speciala. Obisnuiam sa stau cu zilele in casa incercand sa ma inveselesc, ca sa pot iesi afara sa ma distrez. Ce e amuzant e ca, mai tarziu, am descoperit ca ea ma controleaza pe mine. Asa ca de fiecare data cand ploua, aveam o zi nasoala. Era ca si cum ea imi spunea cum sa ma simt si eu nu aveam de ales decat sa ASCULT.

Nu am niciun final dramatic, sau teatral, sau somptuos, asa ca o sa ma limitez la a spune ca, asta e! Ploaia practic ne poate controla viata, fara ca noi sa putem face nimic altceva decat sa o ascultam.

exorcizeaza-mi camera

credinta in Dumnezeu este cel mai firav lucru pe care il poseda un om. Orice om. Cum se iveste o portita de scapare si duce in van credinta, toata lumea se duce pe acolo ca...nu le vede chiar pe toate nu? Sau poate iarta. Cel mai elocvent mod in care poti dovedi existenta unei divinitati este aparitia raului. Si cand spun rau, ma refer la intamplari paranormale, iesite din comun..ceva ce nu se intampla de zi cu zi si pe deasupra...e rau. mi'am renovat complet casa...inclusiv propria camera. toate energiile existente de 20 de ani s'au cam dus pe apa sambetei odata cu vopseaua si cu mobilierul noi. Stie cineva ce e aia sa iti fie frica de camera ta? am o imaginatie prea bogata..nu ma sperie visele, dar asta m'a speriat. efectiv parca nu mai sunt singura in camera...respira si ea si imi omoara mie creierul. azi m'a durut capul toata ziua...am visat urat...am ajuns acasa si am intrat in camera...brusc mi'a crescut durerea de cap si ma uit la camera ca la o stafie. o analizez din colt in colt si incerc sa imi dau seama ce ma sperie atat de tare. Visul? a fost mai real si m'a implicat mai mult decat oricare alt vis sinistru al meu. eu visez uratenii, eu am numai cosmaruri..m'am obisnuit si am invatat sa multumesc pentru cate un vis frumos o data la 3-4 luni...dar visul de aseara...ala a fost altceva. Nu a fost un cosmar ca oricare altul...cred ca mi se intampla ceva inima imi bate din ce in ce mai tare...vreau sa salvez sufletul camerei pana nu e prea tarziu.

pam pam

wow...primul post pe 2010. oare ar trebui sa fie unul emancipat?unul..inteligent? unul stupid? sincer...ma gandeam zilele astea cat de perfect este creat corpul uman. este atat de bine facut incat nu poti trai ideal fara niciuna din membre. pentru mine..pe primul loc sunt mainile...degetele...chiar degetul mare. degetul mare ne distinge de toate celelalte rase...defapt suntem numai noi si maimutele. de unde si ideea ca ne tragem din maimute. cum ar fi sa nu poti sa pui mana pe ceva? sa ii simti formele, detaliile, textura...wow. ar fi oribil. eu mi'am pierdut odata mirosul. si m'am blocat. am inceput sa ma intreb "oare eu nu voi mai putea mirosi un parfum niciodata?"...ma ingrozea ideea ca eu nu voi mai putea savura aroma de pe gatul iubitului sau primele minute in care simti cum mirosi dupa ce te dai cu parfum. sau...sa nu mai pot sa simt toate mirosurile care imi aduc aminte de lucruri frumoase sau urate. fara ochi..nnu cunoastem culorile, nu cunoastem lumea..nu cunoastem NIMIC. cel mai crud lucru mi se pare sa orbesti in timp. sa fi avut darul vazului dar sa ti se ia brusc. ... e prea dramatic pentru inceput de 2010? e doar..perfectiunea corpului uman si amalgamul de idei din capul meu...acum am ales'o pe asta. pam pam