Totusi..daca ne uitam la ploaia din alta perspectiva? Cateva evenimente recente m;au pus pe ganduri cum ca Dumnezeu ar fi in tot ce ne inconjoara. Deci se spune ca Dumnezeu a creat lumea, asadar si ploaia. Atunci de ce exista secete? Sau inundatii? Ce ar fi daca am privi toate aceastea ca pe un mod al lui Dumnezeu de a vorbi cu noi prin intermediul naturii? Eu chiar cred ca singurul mod in care poti dovedi existanta divinitatii este demonstrant cantitatile industriale de rau care exista pe pamant. Nu vi se pare asta pur si simplu stupid? Noi credem in Dumnezeu doar atunci cand avem nevoie de asa ceva. Ce ar fi ca Dumnezeu sa fie ploaia? Chiar trebuie sa apara mereu in conditii grele si pline de nenorociri ca sa o ascultam?
Trecand peste varianta emotionanta si " visatoare" a acestui subiect, eu obisnuiam sa cred ca pot controla ploaia. Sau invers. Ideea e ca de fiecare data cand eram trista, ploua, si cand imi reveneam, in secunda doi...nu mai ploua. Chiar credeam ca sunt speciala. Obisnuiam sa stau cu zilele in casa incercand sa ma inveselesc, ca sa pot iesi afara sa ma distrez. Ce e amuzant e ca, mai tarziu, am descoperit ca ea ma controleaza pe mine. Asa ca de fiecare data cand ploua, aveam o zi nasoala. Era ca si cum ea imi spunea cum sa ma simt si eu nu aveam de ales decat sa ASCULT.
Nu am niciun final dramatic, sau teatral, sau somptuos, asa ca o sa ma limitez la a spune ca, asta e! Ploaia practic ne poate controla viata, fara ca noi sa putem face nimic altceva decat sa o ascultam.
