gata

cineva a spus ca e nobil sa mergi mai departe si sa lupti chiar daca nu mai poti. actul meu de lasitate aparenta se naste aici si spune stop. renunt si aleg o stiinta exacta care sa imi demonstreze ca talentul nu se cumpara de la coltul strazii. sa te simti cel mai mic om de pe pamant e nimic pe langa imposibilitatea mea de a'mi asuma. nu am prieteni, nu am sanse, nu am ocazii, nu am curaj, nu am talent, nu am de ce sa mai pierd timp, nu voi avea niciodata cum, nu mai vreau si ma retrag. plang si o fac degeaba. e cel mai bine sa recunosti ca ai facut un lucru stupid, ca ai ales prost. pot sa uit de toti oamenii pe care i'am cunoscut, pot sa inchid intr'un dulap tot ce mi s'a dat pana acum si vreau sa o iau de la capat. am incercat de prea multe ori sa am incredere in mine si mi'am demonstrat singura ca a fost ceva superficial. paharul meu nu e plin si nici pe jumatate plin. e gol si nu mai incape nimic in el. nu imi gasesc cuvintele pentru a exprima dezamagirea pe care o simt acum. mai bine nu imi mai bat joc...munca de birou sa fie.