bored

A fost odata ca niciodata o fata care iubea foarte mult sa iubeasca. Daca ar fi putut iubi orice, viata ar fi fost perfecta. Si visa incontinuu la dragoste si la lumea ei frumoasa pe care o introducea. Scria nuvele, isi schita gandurile intr'un caietel personal si visa la dragoste. Pentru ea, blocul era un palat, gradina din fata blocului era plina de fluturi, veverite, mii de flori si un rau trecea chiar prin fata gradinii.Ea credea in toate astea chiar daca fluturii erau mucurile de tigara aruncate de vecinii de bloc, veveritele erau pisicile murdare si infometate, florile nu existasera niciodata si raul se numea "strada Cristea Mateescu". Scria in speranta ca la un moment dat, nu va mai fi nevoie sa inchida ochii pentru a vedea ceea ce isi doreste si pentru a cauta fericirea numai in subconstient.Visa ca poate candva...o sa ii creasca aripi si o sa zboare in nimicnicie...

Intr'o zi...ea a vrut sa incerce. Intr'o zi, ea a uitat ca visele raman vise batute in cuie, niciodata realizabile. Dar s'a incapatanat si, specific ei, a cautat in primul si in primul rand dragoste. A cautat cel mai simplu, des intalnit si comun, aproape kitsch sentiment...dragostea. A cautat'o. A durat mult timp...sute de ani..implinise 170 de ani si tot nu reusise sa gaseasca ceea ce cauta. Totul era mult prea fals si nimic din ceea ce deja exista, nu reusea sa nutreasca in ea adevaratul sentiment numit "dragoste". Dezamagirea o enerva usor usor si a inchis repede ochii, a desenat vizual, i'a deschis si a aparut el. El nu era nimic defapt, era doar el pentru ea. Si intr'o secunda, fara sa ii afle numele, viata, stilul, l'a iubit.Dragostea ei i'a dat viata...asa s'a nascut el din ea, pentru ea, sa fie cu ea. Asa a fost sa fie!... Ce rana s'a deschis in clipa in care el, pentru ea, nu a fost sa fie. A respins insasi visul initial din care s'a nascut si a ales realitatea altei fete. Ce aripi frante a simtit pe spate! Ce sentiment greoi a crescut in ea. Pe langa dragoste apareau zeci de alte sentimente pe care nu le putea stapani si ii era greu, se misca greu, respira greu, traia greu si se impaca cu ideea...deloc. Ea a desenat idealul, si acesta s'a ridicat de pe hartie si a plecat. Ea vrea sa lupte! Ce e creat de ea, poate fi gasit de ea, cucerit de ea, este oricum al ei! A hotarat ca nu va renunta asa usor. Cineva trebuie sa fie acolo sus, sa o vada, sa o auda, sa o ajute.

L-a gasit. Dupa 250 de ani l'a gasit! S'a uitat obosita la el si si'a spus ca asta e sansa ei de a se dezvalui, de a spune ca ea l'a adus aici, pentru ea, si ca...el e ca ea! Vrea sa ii spuna ca el e pentru ea! Nu intelege de ce vrea sa se distruga si sa intre in lumea aia murdara de afara! De ce isi neaga drumul deja croit, de ce neaga adevarul pe care toata lumea il vede cu ochii inchisi, de ce vrea sa se impotriveasca din drag de refuz?? Toate intrebarile astea o omorau pe fata incetul cu incetul si obosea din ce in ce mai tare cand el ii raspundea cu nepasare si dadea numai raspunsuri de muritor necunoscator. Cum a putut esua in asa fel toata dragostea aia investita? Cum s'a putut naste opusul dorintelor ei? De ce o refuza? Ea il roaga sa inteleaga, sa isi dea seama ca, atatia ani, ea l'a cautat, a facut monoloage pentru el, si'a cautat curajul printre oboseala si tristete si l'a adus la suprafata acum, in fata lui. Ii inmaneaza un cadou pe care nu si'ar fi dorit sa i'l dea!...nimic special. O cutie. El o ia dezinteresat si o deschide. Surprins, gaseste in cutie...un mare gol. Dezamagit intreaba de ce e goala si ea ii raspunde "In cutie vei gasi ceva doar daca iti doresti cu adevarat. Mi'as fi dorit sa poti avea ceva al meu in cutia ta..dar eu m'am deschis unui perete. Cutia sunt eu, si tu esti peretele. Nu ti'ai dorit..si m'ai gasit goala de continut. Cand va exista ceva in cutie...eu o sa revin. Acum, fara sa iti dai seama, nu mai sunt langa tine de mult timp...de sute de ani.Defapt...nu am fost niciodata"

Fata a disparut si baiatul nu a facut nimic. Niciodata nu a facut nimic. Nimicul a durut atata timp...pana cand si el a gasit tot nimic.